This website uses cookies

Read our Privacy policy and Terms of use for more information.

Bună dimineața, Sibiu!

În ediția de astăzi avem începutul Foodie Street Jazz Festival, avanpremiera „Școala nevestelor” la TNRS, recital în cadrul Concursului Enescu, rock, jazz, un atelier gratuit de marketing și, în Fotografia zilei, pe Peticel, un pui de pisică aflat în căutarea unei familii. 🐾

În Bine de știut: un proiect de 400 de milioane de euro pentru exploatarea magneziului prinde contur în Mărginimea Sibiului, AFC Hermannstadt a intrat oficial în faliment, ISU Sibiu își deschide porțile duminică, iar „Sibiul Aleargă” începe astăzi o nouă serie de alergări prin cartiere.

Și un avertisment pentru planurile de weekend: astăzi și mâine avem 31°C și soare, dar sâmbătă vin ploile și 23°C, iar duminică doar 19°C. 👇

Ediția de astăzi vă este adusă de:

🎒 Un nou an școlar începe la ERI, cu o comunitate mai mare și un nou capitol.

Anul școlar 2026–2027 aduce o noutate importantă: deschiderea grădiniței ERI de pe Strada Dealului, dedicată copiilor între 2 și 6 ani.

Odată cu noul spațiu, ERI by Etos Academy oferă un parcurs educațional complet: de la grădiniță, la ciclul primar și gimnazial, până la liceu.

La fiecare etapă, copiii sunt încurajați să exploreze, să pună întrebări, să devină mai autonomi și să evolueze în propriul ritm, într-un mediu care le poate cunoaște și urmări parcursul de-a lungul anilor.

2026–2027 începe astfel cu mai mulți copii, o comunitate extinsă și aceeași dorință: să construim un loc în care fiecare copil să poată învăța, crește și descoperi cine vrea să devină. 💛

Îi găsești pe cei de la ERI pe Str. Dealului 6, online pe www.erischool.ro sau la 0731 618 533

VREMEA ZILEI

Astăzi și vineri mai prindem vară în toată regula, cu 31°C și soare. Weekendul vine însă cu schimbarea de sezon la pachet: ploi și 23°C sâmbătă, iar duminică doar 19°C. De la tricou la geacă într-un singur weekend.

EVENIMENTELE ZILEI

Foodie Street Jazz Festival 2026
🕒 12:00 📍 Piața Schiller
Festival de jazz în aer liber cu Radu Vâlcu Quintet, Răzvan Florescu Quartet, Blue Noise, JazzyBIT & K-LU, Sorin Zlat Trio și alții. Street food. Intrare liberă.

Adu-ți problema de marketing
🕒 17:00 📍 SibEU Youth Hub, Bd. Victoriei 14
Sesiune practică cu 5 participanți, 2 ore, probleme reale de promovare discutate punctual cu Andrei Gheorghiu (10 ani marketing & eCommerce). Gratuit. Locuri limitate.

Muzică Live
🕒 18:00 📍 Restaurant Amza, Calea Șurii Mari
Concert live săptămânal.

Ecourile Cetății — Makcim Fernandez Samodaiev & Monica Florescu
🕒 18:00 📍 Biserica Evanghelică Sf. Walburga, Str. Cetății 1-3, Cisnădie
Recital violoncel și orgă: Vivaldi, Bach, Saint-Saëns, Fauré, Liszt, Pärt.

Școala nevestelor — după Molière (avanpremieră + premieră)
🕒 19:00 📍 TNRS
Comedie regia Cristi Juncu.

Enrico Dindo & Monica Cătărossi — Concursul Enescu la Sibiu
🕒 19:00 📍 Sala Thalia
Recital violoncel și pian în cadrul Concursului Internațional George Enescu.

Concert Pink Plague (DK) + Katharein (RO)
🕒 19:00 📍 Rock&Bike Club, Str. Ștefan cel Mare 120
Concert rock cu Pink Plague din Danemarca și Katharein din România.

Karaoke Night
🕒 22:00 📍 Oldies Pub
Karaoke săptămânal.

Filmul săptămânii:

Pericol la înălțime · 15:30 / 17:50 / 20:10 / 22:30 · Cinema City (aventură, dramă, thriller. Două prietene aventuroase ajung pe vârfurile munților din Thailanda, unde terenul imprevizibil și lipsa oricărui adăpost le aruncă într-o luptă pentru supraviețuire la înălțimi amețitoare.)

Program complet cinematografe: Cinema City | Cineplexx | Ion Besoiu

CALENDARUL SĂPTĂMÂNII

Săptămâna 7 - 13 Septembrie

🎵 Muzică

🎭 Teatru & Spectacole

👶 Pentru copii

🏃🏻‍♂️ Sport & Outdoor

  • Drumeție Lacul Pietrele — Retezat — Sâmbătă 12 sep, 07:15 · Kaufland Șos. Alba Iulia. 14-15 km, +950 m, 7-8 ore, medie spre dificilă. Traseu: Cârnic — Cascada Lolaia — Cascada Maria Magdalena — Lacul Pietrele. 120 lei adult, 60 lei adolescent. Transport din Sibiu 65 lei. Org: Coco Outdoor Guide.

  • Drumeție la Stâna de pe Coline a baciului Florin Coșoreanu — Sâmbătă 12 sep, 08:30 · Kaufland Veteranilor, Calea Șurii Mari. 12 km, +380 m, 6-7 ore, ușor-mediu. Via Transilvanica + atelier gestionare câini de stână. Masă tradițională la stână opțională (50 lei). 80 lei adult, 40 lei elev 12+. Ghid: Dumitru Troancă.

  • Cetate, livezi și păduri cu miros de toamnă: Slimnic — Hamba — Sâmbătă 12 sep, 08:45 · Parcare Kaufland Veteranilor. Drumeție ghidată, ~10-12 km, +350 m. 80 lei adult. Ghid: Nicoleta Ocneriu.

🎉 Festivaluri & Comunitate

  • Foodie Street Jazz Festival 2026 — Vineri-Duminică 11-13 sep, de la 12:00 · Piața Schiller. Festival de jazz în aer liber cu Radu Vâlcu Quintet, Răzvan Florescu Quartet, Blue Noise, JazzyBIT & K-LU, Sorin Zlat Trio și alții. Street food. Intrare liberă.

  • Creative Buzz #43 — Festival Handmade de Toamnă — Vineri-Duminică 11-13 sep, de la 10:00 · Piața Mică. Festival handmade cu meșteșugari, artiști și produse handmade.

  • Petrecere & seară gastronomică pe Strada Turnului — Vineri-Sâmbătă 11-12 sep, 18:00 · Strada Turnului. Seri tematice cu muzică, gastronomie și demonstrații culinare cu chefi de top.

  • Festivalul Ars Sacra — ed. 4 — Sâmbătă 12 sep (14:00) și Duminică 13 sep (10:00), festival 12-20 sep · diverse locații (catedrale, muzee, galerii). Concerte, expoziții și tururi ghidate în lăcașuri de cult din Sibiu. Intrare liberă.

  • Meet and Play 2026 #48 — Boardgame — Sâmbătă 12 sep, 15:00 · Junior STEM Club, str. Lungă 9. Boardgame & puzzle pentru toate vârstele.

📚 Conferințe, Ateliere & Dezvoltare

🖼️ Expoziții (vizitabile toată săptămâna)

  • „Hugo d’Alési — Părintele posterului de călătorie” — 1-14 septembrie · Galeria Heartfully a Fundației Polisano, Str. 9 Mai 44. Expoziție documentară dedicată lui Hugo d’Alési (născut Frédéric Alexianu la Sibiu), considerat părintele afișului de călătorie modern. Include povestea și opera sa, cu stilul peisagist și tehnica proprie „simili-acuarela” (până la 20 nuanțe pe o singură coală).

  • „Zbor în lumea fluturilor” — 7 august – 20 septembrie · Muzeul de Istorie Naturală. 400+ specii de fluturi și molii, exotice și autohtone, din Amazon până în Malaysia. Fotografii Adrian Tudose din proiectul „Lepidoptera”. Program: Mi-Du, 10:00-18:00.

  • Bisericile Fortificate: Patrimoniu cu Viitor — 9 iunie – 30 septembrie 2026, Lu-Sâ 10:00-17:00 · Teutsch Haus (Str. Mitropoliei 30). Proiect expozițional despre instituțiile și inițiativele care conservă și promovează bisericile fortificate din România.

Am ratat un eveniment? Ne poți scrie la [email protected] și îl adăugăm gratuit în calendar.

CE URMEAZĂ ÎN SIBIU

Pentru iubitorii de vin și gastronomie, JAZZY pregătește o seară specială de degustare, cu vinuri Tenuta Mosconi, Cuvée Uberland și un meniu în patru momente, sub îndrumarea lui Cosmin Tudoran.

Wine Not — Tenuta Mosconi
📅 17 septembrie, ora 19:00 📍JAZZY, Str. Emil Cioran 2
O seară de degustare dedicată vinurilor Tenuta Mosconi, cu trei etichete servite în format Magnum, Cuvée Uberland și un meniu gastronomic în patru momente. Degustarea este ghidată de Cosmin Tudoran.

Vezi aici calendarul cu toate evenimentele din Sibiu pentru anul 2026: hellosibiu.ro/evenimente

FOTOGRAFIA ZILEI

🐾 Peticel este pentru adopție! 🤍

Peticel este un puiuț micuț care a ajuns în grija noastră după ce mămica lui l-a adus pe stradă, încercând să îi găsească un loc sigur. Din fericire, micuțul a ajuns la noi și acum este în siguranță. 🥹🐾

Este sănătos, jucăuș și foarte iubitor, exact așa cum ar trebui să fie orice pui de pisică. Îi place să descopere lumea, să se joace și, bineînțeles, să primească atenție și mângâieri. 🤍

Acum Peticel este pregătit pentru următorul capitol al vieții lui: o familie care să îl iubească, să îl răsfețe și să aibă grijă de el pentru tot restul vieții. 🏡💛

Credit imagine: Animal Life Sibiu

Vrem să vedem Sibiul prin ochii tăi! Trimite-ne o poză la [email protected] cu orașul, împrejurimile, animalul tău de companie sau de la un eveniment din Sibiu la care ai participat recent.

BINE DE ȘTIUT

  • Un proiect industrial de aproximativ 400 de milioane de euro prinde contur în Mărginimea Sibiului, după ce Mineral Proiect Invest a primit licența pentru exploatarea zăcământului de magneziu de la Valea Dobra, lângă Rășinari. Resursele sunt estimate la peste 50 de milioane de tone, iar minereul ar urma să fie procesat într-o uzină la Săliște. Prima etapă industrială ar putea fi pusă în funcțiune în 24–30 de luni de la finalizarea autorizărilor. (Ora de Sibiu)

  • Pe drumul Sibiu–Rășinari, în dreptul Muzeului ASTRA, au fost refăcute marcajele trecerilor de pietoni și instalați stâlpi de delimitare între carosabil și zonele pietonale. Lucrările realizate de Drumuri și Poduri Sibiu urmăresc creșterea siguranței într-o zonă intens circulată atât de localnici, cât și de turiști. (Ora de Sibiu)

  • Terenul de pe Calea Șurii Mici destinat viitorului Spital Județean a fost curățat de Consiliul Județean, cu sprijinul SOMA, după ce aici se formase o groapă de gunoi improvizată. Au fost îndepărtate inclusiv mobilier, anvelope, moloz și alte deșeuri, iar CJ spune că va continua demersurile pentru menținerea curățeniei în zonă. (Ora de Sibiu)

  • ISU Sibiu își deschide duminică porțile pentru public, cu ocazia Zilei Pompierilor. Între 09:00 și 14:00, vizitatorii vor putea vedea autospecialele și echipamentele și vor putea afla mai multe despre activitatea pompierilor. Detașamentul de pe Vasile Cârlova este singura excepție, din cauza lucrărilor de modernizare. (Turnul Sfatului)

  • Tribunalul Sibiu a dispus oficial intrarea în faliment a AFC Hermannstadt și dizolvarea asociației. Ideal Insolv a fost desemnat lichidator judiciar, iar gestiunea și bunurile clubului trebuie predate în maximum cinci zile de la notificare. Decizia marchează practic finalul procedurii începute odată cu insolvența clubului. (Tribuna)

  • „Sibiul Aleargă” revine cu o nouă ediție de alergări prin cartiere. Prima întâlnire are loc joi, 10 septembrie, la ora 18:00, cu plecare din Piața Mare, iar apoi alergările vor continua în fiecare joi până pe 1 octombrie. Participarea este deschisă tuturor, indiferent de nivelul de pregătire. (Tribuna)  

Pe mâine cu o nouă ediție. Ai sugestii? Răspunde acestui email.

Hello Sibiu — newsletter-ul care te ține aproape de orașul tău.
© 2026 Hello Sibiu. Toate drepturile rezervate.

Comentarii

Avatar

or to participate

Citește în continuare

Vezi arhiva completă
caret-right